Ford confirmă implementarea lui Android Auto şi CarPlay pe automobilele sale

Ford a oferit de ceva vreme indicii că pregăteşte implementarea lui Apple CarPlay şi Android Auto pe automobilele sale, drept produse din zona infotainment, dar un anunţ în această privinţă a sosit abia azi.

Astfel, aflăm că ambele platforme vor ajunge pe automobilele Ford în acest an. Se pare că toate modelele 2017 Ford vândute în America de Nord cu platforma de infotainment Sync 3 vor aduce şi suport CarPlay şi Android Auto. Posesorii de modele 2016 vor putea face upgrade-ul în lunile următoare. Modelul 2017 Escape va fi primul ce va primi ambele sisteme, el urmând să ajungă în magazine în primăvară.

Nouă versiune de Escape fusese anunţată şi ca prima care va primi suport pentru sistemul Ford Sync Connect, care implementează suport LTE pe automobil. Alte vehicule cu Sync 3 la bord vor primi LTE ulterior. În ciuda utilizării lui Android Auto şi CarPlay, Ford nu renunţa la propria platformă, AppLink, care a primit upgrade-uri prezentate la CES 2016.

Aplicaţiile AppLink permit acum accesarea de informaţii despre vehicul şi noi softuri din această suită vor sosi în lunile viitoare.

via The Verge

Radu Iorga :