Ford brevetează un sistem de divertisment pentru vehiculele autonome

Nu există nici o săptămână fără o veste proaspătă legată de automobilele autonome, care mai primesc câte o tehnologie în plus. Azi aflăm că Ford a brevetat un sistem de divertisment menit pentru aceste automobile.

Practic vom primi un ecran generos pentru a savura filmele din mers, mai ales că nu mai trebuie să ne concentrăm pe condus. Totul pare a se baza pe un proiector, integrat în acoperiş. Ecranul va fi rulabil şi va coborâ peste parbriz şi sunt sigur că va exista şi un sistem de difuzoare high end pentru a îmbunătăţi experienţa.

Următorul pas? Evident gamingul, cu nişte joystickuri şi console dedicate. Cred totuşi ca pasagerii s-ar simţi bizar să afle că dincolo de ecranul din faţa lor se desfăşoară o cursă pe sute de kilometri, cu o viteză de peste 100 km/h pe Autobahn. Bănuiesc şi că vom ajunge la parbrizuri transformate în ecrane TV cât de curând.

via ubergizmo

Radu Iorga :