Deși mai sunt câteva luni bune din acest an, putem spune că anul 2015 a fost perioada în care majoritatea companiilor de pe piață, printre care și cele consacrate pentru prezența în lumea tech, au decis să intre și pe piața auto. De asemenea, 2015 este și anul în care automobilele autonome (ce se conduc singure), au început a fi testate în condiții de trafic real.
Pe lângă automobile de mici dimensiuni, cum este și cazul conceptului Google văzut aici, se pare că în viitor vom avea parte și de camioane autonome, idee pe care Daimler o are în plan. Potrivit unui raport sosit în presa germană, se dorește ca în câteva săptămâni să se înceapă testarea unui camion autopropulsat pe autostrăzile din Germania.
Din câte ni se dezvăluie, la ora actuală se așteaptă primirea unei aprobări pentru testarea acestui camion, pas ce trebuie îndeplinit inițal. Experții din industrie spun că aceste autovehicule autonome vor ajunge la îndemâna publicului larg începând din 2020, an în care ar putea debuta și camioane ce se conduc singure.
via: autogazette.de