Lewis Hamilton va incepe cursa de Formula 1 din Brazilia astazi de pe locul 4, in vreme ce contracandidatul sau la titlu, Felipe Massa va pleca din pole position. Acesta din urma este primul pilot care obtine 3 pole position-uri consecutive la Interlagos, iar el va fi urmat pe grila de start de catre Jarno Trulli si Kimi Raikkonen.
Massa si Hamilton au dominat autoritar sesiunile de calificari, dar brazilianul a dat lovitura in ultima parte, folosind un nou set de pneuri pentru a atinge un timp de 1 minut 12.368 secunde. Raikkonen l-a urmat cu un timp de 1 minut 12.825 secunde, dar a fost coborat pe locul 3 al grilei de start prin performanta lui Truli, care a parcurs turul de pista in 1 minut si 12.737 secunde.
Hamilton se declara increzator in strategia echipei McLaren, bazata pe numarul de intrari la boxe si cantitatea de combustibil cu care va porni britanicul. In spatele sau se afla Heikki Kovalainen, cu un timp in calificari de 1 minut si 12.917 secunde, in al doilea monopost McLaren, urmat de Fernando Alonso, care a terminat un tur de pista in 1 minut si 12.967 secunde.
Pe pozitia a saptea a grilei de start se afla Sebastian Vettel (1 minut si 13.082 secunde), apoi Sebastien Bourdais (1 minut si 14.105 secunde), intre ei strecurandu-se Nick Heidfeld (1 minut si 13.297 secunde) si Timo Glock (1 minut 14.230 secunde). Va fi o cursa nebuna astazi la Interlagos, cu Massa plecand dintr-o pozitie foarte buna, in vreme ce Hamilton va trebui sa aiba un start perfect si sa pastreze macar pozitia actuala, daca doreste sa termine sezonul pe primul loc in clasament.