Camere de bord auto cu Android vor debuta la CES 2016, împreună cu camere pro pentru şoferi

Moda camerelor montate pe bord sau parbriz a înflorit de câţiva ani şi modelele de genul continuă să evolueze, cu dotări hardware superioare şi chiar cu Android la bord. Câteva camere auto de genul vor sosi şi la CES 2016, show care debutează săptămâna viitoare în Las Vegas.

Compania Summit CE Group a anunţat recent că va prezenta oficial la CES camere de bord marca Car and Driver, cel mai ieftin model pornind de la preţul de 39 de dolari, iar cele mai scumpe ajungând la 299 dolari. Variantele low end vor avea un design simplist şi funcţionalitate de bază, dar vor putea realiza captura video la rezoluţie înaltă fără probleme.

Pe lângă captura Full HD, aceste camere de bord oferă şi funcţii că înregistrare în buclă, detectare de accidente şi mişcare, un mod special de parcare, viziune nocturnă, alertă la schimbarea benzii şi multe altele. Modelele high end vor sosi cu un ecran touch, care va permite navigarea prin meniuri. Compania din spatele acestor modele afirmă că ele sunt plug and play.

via ubergizmo

Alexandru Stănescu :