În mijlocul unei dezbateri cu privire la interzicerea supermaşinilor în centrul Londrei, pentru că îşi turează motoarele cu prea mult zgomot, iată că vedem un Bugatti penalizat deja în capitala Marii Britanii.
E vorba despre un Veyron care a fost filmat atunci când era parcat greşit (pe dubla linie galbenă) şi sancţionat cu amendă. Parcarea cu bucluc a avut loc în faţa unui hotel de 5 stele din zona Park Lane şi Deanery Street, în Londra. Hypermaşina era parcată în faţa unui hotel ultra luxos şi prestigios, deci era de aşteptat să găsim un astfel de automobil acolo. Poliţia britanică nu face discriminări pentru automobile ce costă milioane de dolari, se pare.
Evident, când îţi permiţi o astfel de maşină, îţi permiţi şi amenda cea mare. Un Veyron atinge o viteză maximă de 407 km/h şi asta e doar versiunea standard, în vreme ce modelul Super Sport poate ajunge chiar la 430.9 km/h, fiind recunoscut de Cartea Recordurilor drept cea mai rapidă maşină ce poate rula legal pe străzi. Aşteptăm să vedem pe viitor şi modele Bugatti Chiron parcate greşit.
via autoevolution