Frankfurt Motor Show 2015: Bugatti Vision Gran Turismo Concept ne oferă un preview asupra viitorului bolid de serie

Bugatti este unul dintre acele nume care face senzație în lumea pasionaților de vehicule pe 4 roți. Astăzi, producătorul de față ne dezvăluie un concept denumit Vision Gran Turismo, model ce ne oferă un preview asupra viitorului automobil de serie ce ni se pregătește pentru viitor. Această lansare are loc chiar înainte de startul Frankfurt Motor Show, eveniment ce adună laolaltă producători, dar și entuziaști din rândul publicului.

Revenind la Buggati Vision Gran Turismo, nu putem să nu remarcăm cât de agresive sunt farurile acestuia, create parcă să ne dezvăluie puterea ce se ascunde sub capota automobilului. Deși conceptul a fost creat special pentru jocul Gran Turismo pentru platforma PlayStation, iată că acesta este real și pregătit pentru avalanșa de bliț-uri a fotografilor ce îl așteaptă în Frankfurt.

Ni se dezvăluie că acest model de serie bazat pe acest concept va oferi un nivel de performanță crescut, chiar mai mare decât cel al lui Veyron – automobil ce este deja cel mai rapid, puternic, și scump automobil de pe piață. În același timp aflăm că acest concept vine sub capotă cu un motor W16 capabil să atingă o viteză maximă de 402 km/h.

Cât despre modelul de serie bazat pe conceptul de mai sus, și numit Bugatti Chiron, se pare că acesta din urmă va beneficia de un motor ce va dezvolta 1480 cai putere și care va aduce la interior o gamă largă de tehnologii de ultimă oră. Mai multe detalii despre Vision Gran Turismo vom afla pe 17 septembrie, zi în care Salonul Auto din Frankfurt își deschide porțile.

via: bugatti.com

Claudiu Sima :