După câteva luni de salivat la imagini cu Bugatti Chiron, azi a venit şi ziua cea mare, cea a prezentării supermaşinii. Avem de-a face cu o bestie de 1500 de cai putere, care a fost dezvăluită oficial în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
Urmaşul lui Veyron poate accelera de la zero la 100 km/h în mai puţin de 2 secunde şi jumătate şi are viteza limitată electronic la 420 km/h. Evident preţul este pe măsura performanţelor: 2.6 milioane de dolari, iar ediţia e limitată, fiind produse doar 500 de modele. Pneurile de la bord au fost special create pentru acest model printr-un parteneriat cu Michelin, iar motorizarea e asigurată de o unitate W16 de 8 litri.
O treime dintre cele 500 de modele au fost deja rezervate. Chiron are un sistem de evacuare din titaniu, iar airbag-urile au o incinta din fibră de carbon. Cele 8 faruri LED completează zona frontală, în vreme ce în spate avem un singur far masiv, pe toată lăţimea vehiculului. La interior avem tapiţerie de piele, iar zona de stocare a bagajelor oferă o capacitate de 44 de litri.
3 display-uri de înaltă rezoluţie înconjoară vitezometrul analogic, iar sistemul audio de la bord e promovat de Bugatti că echivalentul unei săli de concerte.
via slashgear