Varianta de stradă a clasicului M1 Procar ar putea deveni realitate după aproape 4 decenii

Canepa este un showroom american ce are expuse o mulţime de maşini clasice şi simbolice, iar BMW M1 Procar nu este o excepţie. Bavarezii au produs modelele M1 E26 între anii 1978 şi 1981 şi acestea au fost primele maşini din istoria companiei produse în masă, cu un motor central. Motorul cu 6 cilindri de 3,5 litri M88 a fost inima maşinii sport germane, iar varianta de curse atingea 850 cai putere.

Modelele de stradă erau dotate cu acelaşi motor aspirat normal de această dată şi erau capabile să producă până la 277 cai putere. Ce este aşa de special la această maşină este varianta de curse Procar, care va fi restaurată de cei de la Canepa şi modificată pentru a putea fi folosită pe străzile din întreaga lume. Este ceva special la această maşină, iar munca depusă de americani reuşeşte să menţină aspectul clasic sportiv al maşinii de curse.

Culoarea gri aleasă de cei de la Canepa este simplă şi se potriveşte de minune cu jantele clasice. Automobilul beneficiază şi de faruri retractabile pentru a nu pierde la capitolul aerodinamica. Eleronul mare din spate ajuta motorul M88 să pună la sol toţi cei 850 cai putere şi putem spune că maşina simbolizează perfect divizia sport a bavarezilor.

Să conduci această mașină pe străzile astăzi dominate de mașini ce incearcă să fie cât mai econome și mai putin gălăgioase este un adevărat privilegiu deoarece este simbolul mașinilor sport ale BMW.

Via speedhunters.com

Andrei Pușcă :