BMW Welt, sediul uriaș al bavarezilor este mai mult decât vă așteptați

BMW Welt sau în traducere liberă “Lumea BMW” este mai mult decât un centru de vânzări, este o experienţă pe care orice fan al companiei ar trebui să o încerce. Sediul este o clădire uriaşă, care adăposteşte atât centrul de vânzări cât şi un muzeu, câteva restaurante şi multe altele.

De la lansarea sa în anul 2007, imobilul este cea mai mare atracţie turistică a Bavariei, având în jur de 20 de milioane de vizitatori de atunci.

Centrul are parte de o gamă variată de vizitatori, precum clienţi ai companiei, turişti care vor să admire arhitectura şi muzeul interior şi nu în ultimul rând familii care doresc să admire selecţia de automobile şi, de ce nu, să ia o masă la restaurant.

Un lucru ce personal l-am găsit foarte interesant este programul pentru juniori, unde cei mici au parte de lecţii distractive, dar şi educative legate de automobilistică şi tehnologie, astfel crescând șansele din viitor la un posibil post de muncă la BMW.

Evident, principala atracţie a “lumii BMW” este selecţia mare de maşini ale firmei. Se pot admira modele din seriile I şi M, două variante foarte diferite ale companiei. Pe când seria I se concentrează pe viitorul lumii automobilistice şi anume maşinile electrice, secţiunea dedicată modelelor M ne arată o parte din istoria companiei, fiind expuse boliduri care reprezintă simboluri ale celor de la BMW, precum primul BMW M3.

Două secţiuni ale centrului sunt mai puţin dezvoltate şi anume cea dedicată Rolls-Royce şi cea pentru motocicletele din catalogul firmei. În orice caz, această construcţie este o realizare a ingineriei germane şi o modalitate foarte bună pentru a expune autoritatea brandului.

Aș fi foarte încântat să vizitez această locație şi cred că oricare dintre voi ar fi entuziasmat pentru o vizită, fie pentru expoziţia de maşini, fie pentru muzeu sau chiar pentru restaurante, pentru cei mai gurmanzi.

via bmwblog.com

Andrei Pușcă :