BMW se aliază cu Mobileye și Intel pentru dezvoltarea de automobile autonome

BMW şi Intel sunt două companii arhicunoscute, dar nu mulţi au auzit despre Mobileye, compania producătoare de sisteme de detecţie a coliziunilor. Mobileye lucrează deja cu producători auto consacraţi pentru producerea de chip-uri capabile să detecteze impacturile ce pot fi evitate.

O colaborare cunoscută este cu Tesla Motors, care foloseşte un sistem al celor de la Mobileye pentru controlarea funcţiei de autopilot. Chip-ul EyeQ5 este cel mai avansat model al companiei şi zvonurile spun că va permite crearea de maşini complet autonome, iar un parteneriat cu Intel ar putea însemna o producţie pe scară largă a chip-ului.

Cele trei companii vor ţine un interviu astăzi pentru a discuta despre parteneriatul lor şi pentru a răspunde la nedumeririle legate de proiect. Maşinile autonome vor fi conectate la internet pentru a ajuta la fluidizarea traficului şi prin urmare producătorii de automobile, cei de la HERE Maps şi TomTom au creat un standard după care datele sunt transferate spre servicile online.

Cei de la BMW au anunţat că lucrează la un proiect numit iNEXT prin care vor lansa o maşină complet autonomă până în anul 2021.

Via bmwblog.com

Andrei Pușcă :