BMW sărbătoreşte aniversarea specialistului în tuning, Manhart prin lansarea unui M2 de 630 CP

BMW Manhart MH2 este automobilul rezultat în urma modificării unui M2, special pentru aniversarea de 30 de ani a specialistului în tuning. Noul model se laudă cu o putere mai mare decât cea a unui Lamborghini Huracan şi un design mai agresiv, toate scoase în evidenţă de o nouă nuanţă de culoare ce face automobilul să strălucească.

Noua culoare specifică bavarazilor se numeşte Sunburst Gold Metalic și arată foarte bine pe noul model datorită accentelor din negru mat şi fibră de carbon, iar alături de noul spoiler frontal şi gurile de aer de pe capotă oferă automobilului un aspect mai agresiv. Designul lui MH2 Manhart iese în evidenţă prin jantele de culoare negru mat şi în special din cauza fantelor de aerisire de pe capota, asemănătoare cu cele de la Aston Martin.

În momentul de faţă nu cunoaştem modificările făcute pentru obţinerea puterii de 630 cai putere, dar este posibil ca singura turbină a motorului de 3 litri să fi primit încă o surioară şi modelul tunat să aibe un motor cu două turbine. În ciuda faptului că modelul nu este oficial, ne aşteptăm ca cei de la BMW să facă publice cât de curând detaliile şi noile aspecte ale bolidului.

Via autoevolution.com

 

Andrei Pușcă :