BMW anunță integrarea a 3 aplicații Android pe modelul Seria 7 iDrive: Spotify, iHeartRadio și Pandora

BMW nu a lipsit anul acesta de la New York Auto Show, locație în care a avut de făcut un anunț interesant în ceea ce privește partea de aplicații software. Mai precis, grupul german va integra de acum înainte următoarele aplicații Android la bordul lui BMW Seria 7 iDrive 2016: Spotifiy, iHeartRadio și Pandora.

După cum ați ghicit probabil, aceste aplicații ne permit streamingul audio dintr-o listă ce numără milioane de melodii adunate din toată lumea. Folosindu-se de platforma de infotainment, șoferii pot asculta melodiile sau posturile de radio preferate foarte simplu și rapid, asta fără ca atenția să fie distrasă.

Aflați că streaming-ul audio se va realiza direct de pe smartphone prin intermediul funcției iDrive ce funcționează pe baza tehnologiei Bluetooth. Deși această suita de aplicații Android integrate pe automobile este una destul de restrânsă la ora actuală, există posibilitatea ca pe viitor cei de la BMW să aducă și alte noutăți aici, dar și suport pentru alte modele din gama de automobile.

via: techcrunch.com

Claudiu Sima :