Autobuzele electrice ar putea ajunge și în România ca urmare a unui proiect de lege

Pe lângă automobilele electrice produse la ora actuală, există și autobuze cu propulsie pe energie electrică, mijloace de transport deja introduse pe unele piețe din afară. Și România ar putea face parte din această listă a țărilor unde sunt utilizate autobuze electrice, detaliu ce ne este dezvăluit de către un proiect de lege.

Aflăm faptul că o serie de parlamentari au depus un proiect de lege, care odată aprobat va obliga autoritățile să achiziționeze mijloace de transport electrice. Numărul modelelor cumpărate va trebui să îndeplinească 50% din necesarul total de autobuze ale autorităților locale. Potrivit acestui proiect de lege, și autobuzele școlare vor trece la motoare electrice pe viitor.

Totodată, companiile private ce efecturează transport public vor fi obligate să dețină un parc auto format din 50% vehicule electrice începând din anul 2020. Un alt detaliu ce ni se dezvăluie este acela că procesul de adoptare a legii va fi unul anevoios. După ce legea va trece pe la Senat, va urma votul final al Camerei Deputaților, moment ce va avea loc anul viitor. Abia în 2017 legea ar putea fi implementată pe plan local.

via: automarket.ro

Claudiu Sima :