Noul Audi S3 “zboară” într-un test de viteză cu 266 km/h (Video)

Odată cu noile modele din seria A3, Audi a decis să facă un upgrade şi bolidului mai puternic şi anume S3 care vine în 4 variante. Din păcate noile modele nu pot fi comandate încă, dar avem ocazia să admirăm puterea acestora într-un videoclip al canalului de youtube Automann-TV. Noul bolid, în cazul de faţă varianta sedan poate atinge uimitoarea viteză de 266 km/h, fapt ce se datorează motorului de 310 cai putere ce se găseşte şi pe fratele mai mic, Audi TTS.

Că tot vorbim de performanțe, aflăm că noul Audi S3 atinge viteza de 100 km/h în nu mai mult de 4.5 secunde, un rezultat bun pentru o astfel de maşină. Ca şi îmbunătăţiri faţă de modelul precedent merită menţionate mărirea cuplul motorului de la 380 la 400 Nm şi de asemenea noua cutie de viteze. De data aceasta avem 7 trepte de viteză cu dublu ambreiaj, dotare ce va ajuta la trecerea mult mai rapidă dintr-o poziție în alta.

Se pare că cei de la Audi nu au instalat un limitator de viteză pe acest bolid, iar deoarece cutia de viteză este aşa rapidă, germanii au decis instalarea unui bord digital, o adițite plăcută pentru această “bestie”. Un ultim aspect ce merită menţionat este faptul că eșapamentul a suferit mici modificări, fiind acum ceva mai gălăgios, un lucru plăcut pentru entuziaştii maşinilor rapide.

Ce părere aveţi despre noul Audi S3? Credeţi că o astfel de maşină vi s-ar potrivi?

Via autoevolution.com

Andrei Pușcă :