Audi se va inscrie cu 3 masini R10 in cursa de la LeMans

Nu este un secret faptul ca Audi nu a avut un sezon de succes pana acum in cadrul competitiei American LeMans cu bolizii sai R10, dotati cu motoare diesel. Insuccesul vine din faptul ca ALMS a pus in vigoare o serie de norme care au detronat modelul R10 incetinindu-l in mod semnificativ. De exemplu, cea mai rapida masina Audi a terminat pe locul 2 in cadrul Utah Grand Prix si pe locul 3 in cadrul Houston Grand Prix, in ambele cazuri in spatele masinilor din clasa LMP2.

Anul trecut pilotii Audi R10 se aflau pe podium la fiecare cursa a sezonului. Iata de ce Audi face pregatiri pentru celebra cursa LeMans 24 Hours din acest an, unde clasa LMP1 detine suprematia, nefiind incetinita de norme si reguli. Cel mai mare competitor in acest an va fi Peugeot 908 HDi FAP, dotat de asemenea cu un motor diesel, avand si doi cilindri in plus fata de R10.

Recunoscand faptul ca LeMans ramane singura cursa in care isi poate pastra suprematia, Audi a decis sa foloseasca o a treia masina in cadrul competitiei, pe langa cele doua deja existente. Cel de-al treilea vehicul va fi in mod evident marcat cu numarul 3 si va fi pilotat de 3 piloti ai echipei Audi DTM: Alexandre Prema, Mike Rockenfeller si Lucas Luhr (cei din poza de mai sus, de la stanga la dreapta). Inca o masina va creste sansele de victorie ale echipei Audi, mai ales in conditiile in care de-a lungul a 24 de ore de cursa este foarte probabil ca macar una dintre masini sa abandoneze.

Sursa

Zoltán Szőgyényi :