Audi dorește implementarea unei prize universale pentru automobilele electrice

Pe zi ce trece aflăm despre dezvoltarea unor noi mașini electrice, tipuri de automobile ce utilizează energia primită de la o sursă de curent, ca și combustibil. La ora actuală avem pe piață o serie de automobile electrice foarte interesante, cum este și cazul sedanului Tesla Model S, sau a crossover-ului Model X. Și nu doar Tesla aduce pe piață astfel de vehicule, ci și companii ca Audi, Renault, sau BMW.

Cum energia electrică este elementul primar în cazul acestor vehicule, utilizatorii au nevoie constant de o stație de încărcare performantă. Deși în multe țări, ba chiar și în România, au fost introduse astfel de stații de încărcare, ne putem trezi că automobilul proaspăt achiziționat nu este compatibil cu priza stației de încărcare, motiv pentru care Audi are un plan interesant.

Grupul german propune producătorilor de automobile electrice, implementarea unei prize universale pentru aceste stații de încărcare, modalitate prin care atât utilizatorii cât și constructorii vor avea de câștigat. Posesorii de automobile electrice își vor putea încărca astfel vehiculele oriunde, în timp ce companiile producătoare vor reduce costurile de dezvoltare ale unor stații speciale pentru brand-ul propriu.

Dacă ar fi să comparăm puțin situația, aceasta este destul de similară cu cea întâlnită la ora actuală pe smartphone-uri, produse ce vin cu suport pentru porturi microUSB, Lightning, sau USB Type-C. Acest din urmă standard poate fi asociat automobilelor electrice, port recent lansat pe piață și introdus doar pe câteva terminale mobile. Fără un cablu de date USB Type-C încărcarea sau sincronizarea datelor pentru un astfel de device, este imposibilă. Ei bine, cam așa stau lucrurile și cu stațiile de încărcare.

Un detaliu ce iese la iveală, este acela că Tesla nu va fi inclus în acest plan al grupului german. Rămâne de văzut dacă Audi va reuși să convingă constructorii germani și americani, pentru implementarea acestei prize universale.

via: carbuzz.com

Claudiu Sima :