Livrările primului automobil electric Apple ar putea începe din 2019

De ceva timp bun, tot auzim despre primul automobil Apple, unul electric de altfel. Deși misterul din spatele acestui proiect este bine ascuns de către compania din Cupertino, se pare că unele detalii ies la iveală, lucru ce nu poate decât să ne bucure. Ei bine, astăzi aflăm că primul vehicul pe care va sta logo-ul cu mărul mușcat, va fi livrat către clienți începând din 2019.

Informația în cauză vine prin intermediul publicației Wall Street Journal, sursă ce ne oferă detalii concrete de fiecare dată. Aparent, acest automobil poartă numele de cod Titan, și la dezvoltarea sa lucrează în acest moment aproximativ 600 de persoane, număr ce se va tripla în următoarele câteva luni.

Din câte ni se dezvăluie, acest model construit de Apple nu va fi unul complet autonom, ci va oferi probabil doar funcții ca și parcare autonomă pe care am văzut-o în cazul noului BMW Seria 7.  Din câte cunoștem deja, Apple a angajat în ultimul timp numeroși inginerii din lumea auto, aceștia provenind din cadrul unor companii ca și Volskwage, Ford, sau chiar Tesla.

via: reuters.com

Claudiu Sima :