Noua Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio Verde este comparată în imagini cu BMW M3

Zilele trecute, italienii de la Alfa Romeo au anunțat un nou sedan sportiv, și anume modelul Giulia. Acest bolid sosește și într-o variantă exclusivistă denumită Quadrifoglio Verde, automobil ce astăzi este comparat  de către cei de la bmwblog.com cu unul dintre principalii săi rivali, BMW M3 F80.

Modelul adus pe piață de către Alfa Romeo sosește la bord cu motor de 2.9 litri V6 twin-turbo, unitate dezvoltată în colaborare cu Ferrari. Această unitate este capabilă să dezvolte 510 cai putere, cifră ce ne dezvăluie capabilitățile sale sportive. Din punct de vedere al greutății, modelul Giulia cântărește doar 1.500 kg.

Afla Romeo Giulia este capabilă să atingă 100 km/h în doar 3.9 secunde, iar potrivit producătorului, modelul Quadrifoglio va fi disponibil doar ca tracțiune pe spate și transmisie manuală. Aflați că Giulia va sosi pe piața europeană la începutul anului viitor.

via: bmwblog.com

Claudiu Sima :