Volvo: “nimeni nu va mai muri sau va fi rănit serios în maşinile noastre până în 2020 şi după”; Acesta e viitorul siguranţei la volan! (Video)
Volvo face o afirmaţie riscantă şi curajoasă în clipul promoţional de mai jos, dezvoltând o strategie bazată pe creşterea siguranţei în automobilele acestui brand. Promisiunea este că “nimeni nu va mai muri sau va fi rănit serios în maşinile Volvo până în anul 2020 şi după”.
În acelaşi clip se discută despre conducere automată şi frânare automată, la detectarea de obstacole, cu anticiparea lor din timp. E exemplificat procedeul cu o dronă şi câteva femei ce trec brusc în faţa maşinii în condiţii de vizibilitate redusă. Abordarea este tipic suedeză, sau mai bine zis nordică, cu acea grijă pentru om, pentru cetăţean. Şi asta cu toate că Volvo se află sub patronaj chinez.
Volvo e considerat unul dintre liderii globali când vine vorba de tehnologii crash test şi de anticipare şi prevenire a impactului. Ceea ce vedem în acel video pare a fi un sistem semi autonom de condus, care îi oferă elementului uman acele câteva minute de privit în altă direcţie, la o revistă, curs sau proiect, în vreme ce computerul preia controlul. În mod normal câteva secunde de neatenţie sunt fatale, dar Volvo vrea să ne ofere chiar minute de distragere a atenţiei fără consecinţe fatale, atunci când AI-ul conduce maşina.
Şi din nou mă gândesc la hackeri…
via carscoops
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Volvo S90 2017 îşi face apariţia printr-o scăpare… de machetă
Volvo S90 2017 ar urma să fie un automobil flagship al celor de la Volvo, o revenire pe piaţa de
Modelele Volvo Polestar tunate in house vor oferi 600 de cai putere pe baza unor motoare cu 4 cilindri
Marii producători de automobile au deseori divizii de tuning in house, cum e cazul celor AMG sau M Series, iar
Volvo prezintă noul XC60 2018 la Salonul Auto de la New York, cu extra siguranţă pentru pasageri şi pietoni
Volvo a pariat tot mai mult în ultimii ani pe siguranţa crescută a maşinilor sale, având ca deziderat lipsa fatalităţilor
Istoria Automobilului: Volvo ÖV 4, primul vehicul din portofoliul companiei suedeze ce rula cu 90 km/h în 1927
Astăzi purcedem din nou într-o călătorie în timp, fiind momentul pentru un nou episod din seria Istoria Automobilului ce a
Volvo doreşte realizarea unui sistem de încărcare standardizat pentru automobilele electrice
Suedezii de la Volvo, care se mândresc cu cele mai sigure vehicule doresc acum şi o evoluţie a sistemului de
Volvo dezvăluie Excellence Child Seat Concept; un nou standard de siguranță pentru copiii aflați la bordul automobilelor
Cu toate că noile automobile ce sosesc pe piață arată incredibil de bine și aduc fel și fel de tehnologii

