Frankfurt Motor Show 2015: Mercedes-Benz IAA este un concept aerodinamic al viitorului ce își schimbă forma
Deși show-ul auto din Frankfurt nu și-a deschis încă oficial porțile, producătorii din lumea automobilistică se întrec în concepte care mai de care mai exclusiviste. După ce anterior v-am prezentat modelul Porsche Mission E – versiunea electrică imaginată de producătorul german, iată că acum este rândul unui alt bavarez să iasă la înaintare.

Este vorba despre Mercedes, companie ce ne-a prezentat oficial poate cel mai interesant concept din această toamnă, vehicul denumit în mod simplist IAA Concept. Unul dintre detaliile ce ne sare imediat în ochi, este forma acestui concept, una aerodinamică de altfel ce este comparată cu cea a unui glonț ce străpunge aerul.

Aflăm că acest model are două moduri de funcționare: unul ce permite rularea cu o viteză de sub 80 km/h, și un altul ce ne oferă viteze de peste 80 km/h, moment în care o serie de panouri speciale sunt eliberate automat din față, spate și lateral, acestea având rolul de reducere a rezistenței cu care se opune aerul la deplasarea automobilului.
Imagini oficiale Mercedes-Benz IAA Concept
Sursa imagini: Mercedes...
Și nu doar exteriorul este unul inedit la acest model, ci și interiorul futurist în centrul căruia au fost integrate două panouri touchscreen de 12.3-inch ce oferă informații despre automobil către pasageri. Deși este pentru moment doar un concept, Mercedes IAA Concept ar putea ajunge pe piață într-o formă redefinită și cu mai puțină tehnologie la bord drept un vehicul destinat publicului. Până atunci, ne putem bucura de galeria de imagini de mai sus.
via: theverge.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Noul Mercedes-Benz E-Class se afișează camuflat pe străzile din Pilsen, Cehia
Printre automobilele pe care producătorul german Mercedes-Benz le pregătește la ora actuală se numără și noua generație a sedanului E-Class,
Frankfurt Motor Show 2015: Nissan Gripz este un concept care anticipează viitoarele designuri Nissan Z
Nissan se numără printre companiile care participă în această săptămână la Frankfurt Motor Show 2015, aducând în Germania şi un
Frankfurt Motor Show 2015: Mazda anunță SUV-ul Koero, vehicul de tip crossover ce vine într-o versiune concept
Pasionații de automobile pe 4 roți au parte de o zi specială astăzi, moment în care numeroși producători și-au prezentat
Noul Mercedes-Benz G500 Squared apare în fotografii spion; model 4×4² ce ar putea fi dezvăluit la sfârșitul anului
Printre automobilele 4×4 puternic apreciate de către public avem și modelul Mercedes-Benz G500. Acest vehicul este pe cale să primească
Povestea unui naufragiu: cum a ajuns un Mercedes SLS AMG pe fundul mării şi înapoi în Germania
Ni s-a întâmplat tuturor să comandăm un produs online şi să nu mai ajungă din pricina serviciului de curierat. Ei
Ce hypermaşini ne mai pregăteşte AMG şi cum se va orienta în funcţie de noile trenduri?
Mercedes AMG pare să fi rămas în mare neatinsă de Dieselgate şi am remarcat în ultimii ani faptul că au





