BMW i8 este unul dintre cele mai revoluţionare concepte ale producătorului german, arătând ca o maşină a viitorului încă de când a fost lansată şi continuând să arate astfel şi azi. Ei bine, noua sa versiune aduce în ecuaţie şi o nouă sursă de alimentare, pe bază de hidrogen.
Toyota a prezentat recent la rândul său un automobil pe bază de celule de hidrogen, iar acum BMW răspunde cu un vehicul similar. Deocamdată această versiune de BMW i8 nu a ajuns în faza comercială şi se pare că foloseşte tot tehnologia Toyota. Asiaticii ar fi avansat atât de mult în dezvoltarea celulelor de alimentare încât sunt gata să lanseze comercial automobilul Mirai 2016 în octombrie.
BMW studiază utilizarea hidrogenului drept combustibil alternativ de câteva decenii, dar doar de 15 ani a ajuns şi la un motor pe bază de celule. Între timp Toyota a avut realizări tehnologice mai mari şi există şi un parteneriat între cele două companii, format în 2013. El permite celor de la BMW să folosească celulele cu hidrogen Toyota ca punct de pornire pentru propriile sisteme de alimentare.
Prototipul pe care îl vedeţi aici are dotări similare cu Toyota Mirai şi ar fi bazat pe BMW Seria 5 GT. Automobilul electric oferă 245 cai putere şi poate rula 482 de km. Producţia în masă va debuta în jurul anului 2020.
Imagini Concept BMW i8 cu Motorizare pe celule de hidrogen
Sursă imagini: BMW...
via slashgear
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Preturile variantelor BMW M Sport Package, anuntate oficiale
Tocmai au fost dezvaluite ultimele detalii despre varianta americana a lui BMW M Sport Package, o optiune de care beneficiaza
BMW sărbătoreşte 30 de ani de la lansarea primului model M3; Iată seria într-o ediție limitată
Odată cu împlinirea a 30 de ani de la lansarea seriei M3, cei de la BMW lansează un model aniversar
Următorul decapotabil BMW din Seria 4 ar putea renunţa la acoperişul flexibil, ar putea reveni la material textil
În 2007 BMW făcea trecerea de la decapitabilele cu acoperiş retractabil din ţesătura la unul dur. Ei bine, acum ne
Poze spion cu BMW Seria 5 GT; Noul model al companiei se asemănă cu celelalte oferte și ar putea veni într-o versiune hibridă
Întreaga Seria 5 va primi un upgrade cât de curând, dar deocamdată putem admira doar noul GT în aceste poze
SEMA 2015: Mazda prezintă noul concept MX-5 Speedster 2016
Pe lângă producătorii americani şi muscle car-urile lor nervoase, japonezii vor fi prezenţi la SEMA 2015 cu câteva automobile interesante.
BMW postează un teaser pentru tehnologia AirTouch, ce permite controlul prin gesturi la bordul automobilului; Va sosi la CES 2016
BMW va aduce un concept interesant la CES 2016 luna viitoare, sub forma tehnologiei AirTouch. Aceasta aduce o nouă generaţie







