Vladimir Putin explorează zona arctică într-un vehicul rusesc 6X6 demn de un inamic al lui James Bond (Video)
Deşi Vladimir Putin se prezintă mai des pe cai decât pe cai putere, azi îl vedem explorând zona arctică într-un vehicul din Mama Rusie. E vorba despre un offroad 6X6 demn de un inamic al lui James Bond.

Preşedintele rus nu se afla din întâmplare în acea zonă rece, el participând la International Arctic Forum în Arkhangelsk. În timpul său liber oficialul de stat a dorit să exploreze o peşteră îngheţată din zonă, apropiată de o bază militară. E drept că ar fi putut rula pe un masiv UAZ sau GAZ, dar a apelat la vehiculul Trekol 6×6. Dă senzaţia unui Jeep cu prea multe roţi şi are şi o denumire deloc catchy, Trekol-39294.

Considerat mai degrabă un ATV, acest model are un corp din fibră de sticlă, 8 locuri pentru pasageri şi 3 uşi. Poate transporta până la 680 kilograme încărcătură şi foloseşte 4 motoare, din care 2 pe benzină şi două diesel (turbo). Având în vedere toate aceste aspecte, cele 3 tone pe care le cântăreşte maşinăria nu sunt chiar exagerate.
Mai jos vedeţi un clip de prezentare pentru acest automobil, folosit în cele mai dure condiţii.
via autoblog
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
8 modele iPhone folosite ca plăcuţe de frână pe un Porsche 911; Nu încercaţi asta acasă! (Video)
Clipul inedit de azi are de-a face cu tehnologie Apple şi tehnologie Porsche. Din ciclul “nu încercaţi asta acasă”, vedem
Faimosul automobil ultra uşor de curse Caterham 7 va ajunge în colecţia LEGO, sub forma unor kituri speciale în acest an
Cu ani buni în urma machetele Bburago erau reperul pentru jucăriile inspirate de automobile reale, mai ales de cele de
Scene desprinse din GTA: un tânăr a ratat un furt de maşină din SUA pentru că nu ştia să folosească transmisia manuală
Se pare că o metodă bună de a te asigura că nu îţi este furată maşina ta scumpă e ca
Mercedes şi LEGO colaborează pentru realizarea unui mega camion Lego Technic numit Arocs 3245
Când eram mici, în vreme ce ne jucam cu LEGO ne imaginam că suntem în celebrul camion de pompieri sau
Revoluţionarul autobuz chinezesc care rulează deasupra traficului ar zace abandonat în zona de teste; Proiectul e anulat?
Cu câteva luni în urmă toate publicaţiile înnebuniseră, acoperind acel autobuz futurist din China, care rula deasupra traficului, lăsând pur
Bloodhound SSC e gata să doboare recordul de viteză pentru un vehicul aflat pe uscat, urmând să atingă 1600 km/h
Britanicii de la Bloodhound SSC sunt pe cai mari, promiţând să doboare recordul actual de viteză pe uscat, cu o
