Tesla Model S P100D doboară toate recordurile, atinge 100 km/h în 2.28 secunde
Tesla Model S a surprins din prima clipă prin faptul că atinge 100 km/h foarte rapid, chiar şi în comparaţie cu bolizi. La urma urmei este un sedan din producţia de masă, nu vreun bolid care nu are voie decât să ruleze pe circuit şi cu toate acestea se bate cu nume mari de la Ferrari sau Porsche. Mai nou o variantă P100D a atins şi un record.

Astfel, un Tesla Model S P100D a doborât toate recordurile, ajungând la 100 km/h în doar 2.28 secunde. Sedanul electric avea activat cel mai nou “easter egg” de la Tesla, adică modul Ludicrous+, iar testul a fost realizat de către cei de la revista Motor Trend. Acesta este cel mai rapid vehicul testat de acea publicaţie, timpul final fiind de 2.275507139 secunde.

La nivel oficial rezultatul este de 2.6 secunde până la suta de kilometri pe oră pentru modelul standard Tesla Model S P100D, deci cu siguranţă au fost realizate nişte modificări. De remarcat şi cum se face măsurătoarea, pentru că Asociaţia Naţională Hot Rod, dar şi Motor Trend folosesc un sistem ce implică pornirea cronometrului atunci când roţile din faţă ajung la 30 cm distanţă parcursă, ceea ce necesită 0.26 secunde pentru Model S.
Un Porsche 911 Turbo S versiunea 2017 atinge cei 30 cm în doar 0.2 secunde, dar la o viteză mai mică, iar LaFerrari ajunge şi la 0.19 secunde pe acel spaţiu. Nu putem decât să ne întrebăm dacă automobilul companiei lui Elon Musk a ajuns la limita sa hardware sau software sau va mai veni vreun update să ne surprindă.
via autoevolution
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Tesla îşi actualizează software-ul de pe automobile, iar Autopilot primeşte noi funcţii
Nu ştim în ce măsură cea mai nouă actualizare software oferită de Tesla pe automobilele sale are de-a face cu
Nissan Leaf vinde de 2 ori mai multe unităţi decât Tesla Model S, deşi acesta din urmă pare mai popular
Tesla Model S a ajuns un soi de definiţie a succesului în rândul automobilelor electrice, dar asta nu înseamnă că
Elon Musk, CEO Tesla dovedeşte încă o dată cât de excentric este; Propune să încălzim planeta Marte cu bombe nucleare (Video)
Elon Musk, CEO Tesla a fost comparat în repetate rânduri cu Tony Stark/Iron Man şi cu Batman, ambii super eroi
Tesla Model S a “stricat” scorurile Consumer Reports, obţinând nota 103 din 100
Tesla Motors îşi continuă povestea de succes, obţinând un scor incredibil la evaluările Consumer Reports. Aparent, ei au “stricat” sistemul
Tesla ar pregăti un automobil sportiv capabil să meargă și pe…apă!
Prin intermediul unui posesor de Tesla Model S din Kazakhstan aflăm astăzi că automobilul de față are și capabilități de
Un automobil Tesla Model S ia foc şi e mistuit în Norvegia, în timp ce realizează o încărcare Supercharger
Tesla Model S a fost pe buzele tuturor în ultimul an, mai degrabă pentru funcţia Autopilot sau pentru acceleraţia sa
