Ce sa faci cand te prinde radarul – varianta amuzanta
Iata ca umorul englezesc are in sfarsit un rival, sub forma celui frantuzesc, foarte pregnant la un sofer prins cu viteza mare pe soselele Frantei. Soferii romani nu exceleaza cand vine vorba de scuze, in clipa cand sunt prinsi beti la volan, sau depasind cu mult limita legala de viteza. Poate in sfarsit acestia vor folosi scuza geniala a francezului, prezenta in reclamatia urmatoare. Va reamintim ca acest veritabil “pilot” a fost surprins de catre radar in timp ce conducea cu o viteza de 250 km/h pe o sosea unde limita de viteza era de 70 km/h.

“Onorata Curte, intr-adevar, am vazut semnul de circulatie de “70”, scris cu negru pe fond alb si incadrat intr-un cerc rosu, pe un panou fara nici o alta indicatie de unitati de masura. Dar dupa cum stiti, Legea din 4 iulie 1837 impune ca obligatoriu in Franta sistemul metric, in timp ce Decretul nr. 65-501 din 3 mai 1961, modificat conform directivelor europene, defineste ca unitati de baza legale, unitatile Sistemului International ( S.I.).
Or, in sistemul de unitati S.I., unitatea de masura a lungimii este metrul, iar unitatea de masura a timpului este secunda. Este deci evident ca unitatea de masura legala a vitezei este metrul pe secunda. Eu nu pot sa-mi imaginez nici o clipa ca Ministerul de Interne nu ar aplica Legile Republicii. Prin urmare, 70 metri/secunda corespund exact unor 252 kilometri/ora. Politistii au afirmat ca eu am fost cronometrat cu 250 km/h, lucru pe care eu nu-l contest. Ma aflam, deci, cu 2 km/h dedesubtul limitei autorizate de viteza. Va rog sa luati nota, sa-mi restituiti permisul de conducere si sa-mi permiteti sa ma retrag. Am onoarea sa va salut.”
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
O bătrânică de 70 de ani face senzaţie pe web după ce se panichează la volanul unui Tesla Model S în mod Autopilot (Video)
E drept că e uşor să te panichezi atunci când te afli pentru prima oară la volanul unui automobil care
Masinuta de golf cu motor de Yamaha R1, o experienta unica
Trebuie sa fii un mare impatimit al tuningului pentru a inlocui minusculul motor de 3 cai putere al unei masinute
În Rusia nici camionul nu te calcă, mulţumită unei tehnologii revoluţionare a cauciucurilor (Video)
Ruşii folosesc vehicule 4X4 gigantice pentru a străbate câmpurile înzăpezite ale Siberiei, dar aceste vehicule pot prezenta un pericol pentru
Mercedes şi LEGO colaborează pentru realizarea unui mega camion Lego Technic numit Arocs 3245
Când eram mici, în vreme ce ne jucam cu LEGO ne imaginam că suntem în celebrul camion de pompieri sau
Volkswagen prezintă tehnologia Trailer Assist într-un filmuleţ amuzant (Video)
Volkswagen nu are doar intenţia de a inova în zona automobilelor, ci şi a ataşamentelor acestora. Primele pe listă sunt
Ce conduc celebrităţile atunci când sunt incognito? De la Volkswagen GTI pentru Jeremy Clarkson la Audi A1 pentru Mister Bean
Probabil vă întrebaţi ce maşini conduc celebrităţile în viaţa de zi cu zi, atunci când nu sunt la volanul vreunui
