Renault Kwid, micul hatchback de succes în India ar putea fi rebranduit şi vândut ca model Dacia
Cam de jumătate de an oficialii Renault insistă că nu vom vedea popularul Renault Kwid, lansat cu succes în India ajungând pe piaţă şi sub brand Dacia. Dacă indicii au tot apărut, ei bine de fiecare dată au venit şi infirmările imediat. Totuşi, directorul comercial Dacia, Francois Mariotte a reaprins speculaţiile în această săptămână.

El ar fi spus celebrele vorbe “niciodată să nu spui niciodată, am mai văzut asta în istoria Dacia”, în cadrul unui interviu. Mariotte a menţionat şi că Dacia mizează mult pe vânzările de volume mari, mai degrabă decât pe modele de nişă, adresându-se persoanelor cu putere de cumpărare medie şi mică în Europa. Renault Kwid transformat într-un model Dacia ar concura într-o zonă a hatchback-urilor de segment A, adică fix sub Sandero.

În plus există şi problema cu testele NCAP, normele pieţei europene fiind mai stricte decât cele din India. Va fi nevoie de îmbunătăţiri structurale ale lui Kwid, care a primit doar o stea la testele globale NCAP, inacceptabil în Europa. Modelul vândut în India e bazat pe platforma globală Renault-Nissan CMF-A şi o mare lipsă a sa este cea a ABS-ului, dar şi a ESP-ului şi a altor funcţii de siguranţă obligatorii în Europa.
Ele pot fi montate totuşi la cererea clientului. Ca stil de design, Renault Kwid s-ar potrivit la fix sub brand Dacia.
via carscoops.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Prima Dacia 1100 a împlinit 47 de ani; Ieşea pe poarta uzinei cu Ceauşescu la volan
Celebra Dacia 1100, cunoscută şi ca “prima Dacia produsă în România” a debutat în urmă cu 47 de ani, în
Renault Megane Sport Tourer 2017 apare în fotografii spion pentru prima oară; Va debuta la Paris în septembrie
Atunci când pregăteşti un model de automobil care rezistă la intemperii şi frig, mediul ideal de testare este în Europa
Sandero cabrio, conceptul Renault Sand’up
Renault a surprins publicul prezent la Salonul Auto de la Sao Paulo prezentand un concept de model Sandero, pe numele
2017 Dacia Duster debutează în cadrul Goodwood Festival of Speed; doar un update pentru generația actuală
Deși marea majoritatea dintre noi așteptăm debutul celei de-a doua generații Duster, se pare că înaintea acestui model va sosi
Ce cred englezii despre Dacia Duster? Iată 5 motive din partea lor pentru a cumpăra SUV-ul romanesc
Cu toţii ştim faptul că Dacia Duster este un mic SUV foarte popular pe piaţa noastră, dar şi pe piaţa
Dacia prezintă o fotografie cu modelele restilizate din gamă ce vor fi prezentate în cadrul Paris Motor Show 2016!
În cadrul Paris Motor Show 2016 ce își va deschide porțile oficial pe data de 1 octombrie, se aștepta ca
