Tesla se implică în domeniul sistemelor de stocare a energiei; Compania lansează o baterie ce stochează energie pentru 2.500 de case
Tesla Motors este una dintre cele mai populare companii când vine vorba de automobile electrice şi de curând au decis să achiziţioneze o firmă ce se ocupă cu producerea de panouri solare. Elon Musk, preşedintele companiei este un inventator şi un vizionar şi a propus fabricarea de acoperişuri din panouri solare, nefiind nevoie de instalarea de panouri adiţionale.

După această veste aflăm că cei de la Tesla vor produce cea mai mare baterie cu litiu pentru a stoca energie pentru case sau clădiri întregi. Acest sistem va fi amplasat în sudul Californiei deoarece o companie de gaz din Los Angeles a pierdut o mulţime de energie după închiderea unei staţii locale. Motivul pentru închiderea fabricii a fost scurgerea de metan şi gaze periculoase.
Tesla vine în ajutor şi pentru a completa cererea mai mare de energie datorată pierderii unei surse locale, va construi şi amplasa sistemul lor propriu de stocare în decursul a 3 luni. Compania este ambiţioasă şi spune că sistemul poate oferi energie pentru 2.500 de case după o singură încărcare. Modul în care funcţionează aceasta baterie este că se va încărca în timpul nopţii cu ajutorul a diferite surse de energie, unele regenerabile şi va oferi putere în timpul orelor de vârf.

Creaţia este similară cu bateria unei maşini Tesla. Sistemul combină mai multe baterii de aceeași capacitate şi le foloseşte ca una singură pentru a stoca un nivel foarte ridicat de energie. În acest fel este posibil ca maşinile Tesla să acţioneze ca o baterie externă pentru casa dumneavoastră în cazul unei căderi de curent. Se pare că americanii continuă lupta pentru o lume mai verde şi suntem curioşi ce vor aduce cei de la Tesla pe viitor.
Via autoblog.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Fondatorul Koenigsegg conduce un automobil Tesla Model S şi are numai cuvinte de laudă despre el (Video)
Koenigsegg este unul dintre cei mai respectaţi producători de supermaşini, fondat de către Christian von Koenigsegg în 1994. Ei bine
Tesla Model 3 va fi anunțat oficial pe 31 martie la un preț de aproximativ 35.000 dolari
Aflam în urmă cu mai bine de o lună despre posibilitatea ca Tesla să ofere doar un preview pentru noul
Cofondatorul Google, Larry Page şi-ar lăsa toată averea vizionarului Elon Musk, CEO Tesla Motors
Larry Page, cofondatorul Google a făcut o declaraţie oarecum controversată în această săptămână, atunci când a afirmat că dacă ar
Elon Musk e convins că Apple lucrează la un automobil, având în vedere echipa amplă de ingineri dedicată
CEO-ul Tesla, Elon Musk ar fi declarat recent, în cadrul unui interviu cu BBC că e convins că Apple lucrează
Tesla confirmă faptul că următorul automobil lansat va fi un SUV Compact, Model Y pe numele său
În vreme ce încă visăm la acel pickup truck Tesla randat recent, azi aflăm şi ce planuri REALE are Tesla
Gigantul chinez Tencent cumpără 5% din acţiunile Tesla, în valoare de 1.78 miliarde de dolari
China nu se ţine departe de fenomenul maşinilor electrice sau autonome şi dacă propriile proiecte nu par să evolueze prea
