Tesla Model R: posibila viitoare hipermașină Tesla arată fenomenal în aceste randări
Nu cu mult timp în urmă am discutat depsre planul lui Elon Musk de a intra pe piaţa camionetelor şi a camioanelor cu două modele electrice. Ei bine, preşedintele companiei americane nu a menţionat nimic despre un viitor bolid electric al companiei ce va concura cu ofertele celor de la Ferrari, McLaren şi Porsche deci acestea sunt doar zvonrui în momentul de faţă.

Elon Musk a deţinut un McLaren F1, iar maşinile precum Tesla Model S nu sunt deloc leneşe, ba chiar am văzut că bolidul electric este capabil să întreacă în linie dreaptă o motocicletă puternică de la Kawasaki. De aici deducem faptul că preşedintele companiei are un oarecare interes în automobile electrice rapide. Odată cu trecerea la motoare electrice a altor producători, cei de la Tesla ar putea foarte bine să intre şi pe piaţa supermașinilor cu un astfel de model.

Randarea celor de la Yasid Design ne arată într-o oarecare măsură felul în care o supermașina din partea celor de la Tesla ar putea arăta. Grila frontală şi designul liniar sunt specifice firmei americane, iar per total design-ul arata splendit.
Industria auto se concentrează din ce în ce mai mult pe vehiculele electrice şi în ultima vreme am observat că majoritatea producătorilor vor oferi şi variante electrice pentru viitoarele lor modele. Noua generaţie de hipermașini din partea companiilor mari precum Porsche şi Ferrari vor oferi de asemenea variante electrice, iar cei de la Tesla îşi vor găsi cu siguranţă locul pe o astfel de piaţă.

Via carscoops.com
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Americanii ajung la peste jumătate de milion de vehicule electrice cumpărate; Care sunt firmele cele mai implicate și care este cea mai populară alegere pentru cumpărători
Maşinile electrice devin din ce în ce mai populare şi mai căutate, iar numărul lor a crescut la aproximativ 1,7
Elon Musk e convins că automobilele Tesla vor fi complet autonome în maxim 2 ani
Elon Musk a înregistrat o lovitură de imagine fantastică în această săptămână prin reuşita lansare a proiectului SpaceX, dar nu
Elon Musk declară că Apple e “cimitirul inginerilor Tesla”
Elon Musk îşi continuă declaraţiile controversate, azi cu o mică lovitură în direcţia celor de la Apple. Şeful Tesla ar
Versiunea de buget a sedanului Tesla Model S ar putea arăta destul de ciudat la capitolul design
De ceva timp în presă, există și informații potrivit cărora cei de la Tesla Motors lucrează la o versiune ceva
Tesla concediază sute de angajaţi, după ce aceştia pică recenziile de performanţă
Tesla nu a avut un trimestru prea bun în ultimele luni, producând cu 80% mai puţine automobile decât ar fi
Detalii despre Tesla Model 3 ies la iveală cu doar câteva ore înaintea lansării programate pentru ora 18:30
Astăzi, 31 martie avem un eveniment foarte important în agendă, și anume lansarea noului vehicul electric Tesla Model 3 ce
