Ford Focus SE primeşte un video promoţional sub forma unor secvenţe din jocul Metal Gear Solid (Video)
Jocul Metal Gear Solid este considerat un punct de reper în istoria gamingului şi a avut un număr imens de fani, atunci când a debutat în anii 90 pe PC şi console. A urmat apoi o serie de jocuri ce au continuat povestea lui Snake, iar faima a crescut şi mai mult. Se justifică astfel decizia Ford de a folosi o secvenţă din titlul original de PSX pentru o reclamă la noul Ford Focus SE.
În MGS comunicarea între personaje se realiza printr-un aşa numit “codec”, iar pe ecran apăreau participanţii la convorbire şi un mecanism în stil radio FM. Comunicarea aceea e reprezentată în clipul de mai jos, iar agentul Snake şi Colonelul nu mai vorbesc despre misiune, ci despre Ford Focus SE. Nici nu vrem să ne gândim cu ce sumă a fost tentat actorul vocal David Hayter să îşi reia rolul, după ce a lipsit din Metal Gear Solid 5.
Ford ar fi colaborat cu Konami pentru o serie de reclame, ce o include şi pe a doua de mai jos. Ea se bazează pe o luptă cu bossul Psycho Mantis, care poate citi mintea agentului Snake. Aici Mantis a citit că eroul nostru se gândeşte la motorul Ecoboost de 2 litri şi nu la misiunea sa. Apoi el se gândeşte la sistemul audio cu 12 difuzoare pe Ford Focus 2016.
E ceva foarte “cheesy” la reclamele astea… şi oarecum neplăcut.
via slashgear
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Americanii ne fac concurenţă pe piaţa auto; Ford Ka+ se lansează ca şi rival al Daciei Sandero
Ford Ka City este o maşină mică, destinată oraşelor mari aglomerate unde un vehicul mic care consumă puţin va fi perfect.
Bicicleta electrică Ford ModeMe e prezentată la CES 2016, pulsul utilizatorului poate controla motorul
Numele Ford nu e doar asociat cu maşini cu consum ridicat şi cu o masivitate apreciată de americani, ci mai
Istoria automobilului: Ford Model A, mașina ce putea aduce compania americană la faliment
Săptămâna aceasta continuăm cu o nouă povestire din seria Istoria Automobilului, ediție în care vom analiza și afla mai multe
Dacia Duster şi Ford EcoSport au crescut producţia de maşini din România la un nivel record
Pentru că suntem probabil în perioada unui final de trimestru fiscal, au început să apară detalii despre piaţa locală auto.
Imprimarea 3D a componentelor Ford creşte viteza de producţie a automobilelor; Iată cum! (Video)
Imprimarea 3D a influenţat numeroase domenii, de la medicină la arte şi segmentul auto. Ford este una dintre companiile care
Ford Mustang, editia 2010, va fi disponibil pentru 21.000 de dolari
In ciuda crizei, celebrele “muscle car” raman le moda, cea mai buna dovada fiind noul Ford Mustang 2010, care va

