Nu există nici o săptămână fără o veste proaspătă legată de automobilele autonome, care mai primesc câte o tehnologie în plus. Azi aflăm că Ford a brevetat un sistem de divertisment menit pentru aceste automobile.
Practic vom primi un ecran generos pentru a savura filmele din mers, mai ales că nu mai trebuie să ne concentrăm pe condus. Totul pare a se baza pe un proiector, integrat în acoperiş. Ecranul va fi rulabil şi va coborâ peste parbriz şi sunt sigur că va exista şi un sistem de difuzoare high end pentru a îmbunătăţi experienţa.
Următorul pas? Evident gamingul, cu nişte joystickuri şi console dedicate. Cred totuşi ca pasagerii s-ar simţi bizar să afle că dincolo de ecranul din faţa lor se desfăşoară o cursă pe sute de kilometri, cu o viteză de peste 100 km/h pe Autobahn. Bănuiesc şi că vom ajunge la parbrizuri transformate în ecrane TV cât de curând.
via ubergizmo
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Prima maşină autonomă Uber e fotografiată, testată şi e un Ford Fusion hibrid
Eram siguri că Uber va reacţiona la aflarea veştii că rivalul său cel mare, Lyft a demarat deja testele pe
Noul Ford Fiesta 2017 prezentat oficial, avem şi fotografii cu noul venit; Vine cu motor EcoBoost şi dotări high end la interior
Ford a prezentat în cadrul unui eveniment organizat azi noul său model Ford Fiesta 2017, oferind o privire clară asupra
Ford actualizează seria de dubiţe Transit în ediţia 2016: titaniu, noi motorizări, scaune şi portiere
Ford a anunţat recent actualizări ale popularelor sale modele Transit şi Transit Connect, mult apreciatele lor dubiţe. Acestea sunt populare
Un grup de constructori auto consideră că autoritățile americane se grăbesc în promulgarea legii ce permite circulația vehiculelor autonome
În cursul zilei de vineri, Administrația SUA responsabilă cu siguranța pe autostrăzi, s-a întrunit pentru prima audiere publică în ceea ce
Ford anunță investiții de 4.5 miliarde dolari pentru dezvoltarea de modele electrice și hybrid
În ultimul timp, poluarea a fost unul dintre cei mai utilizați termeni în lumea auto, lucru ce nu este deloc
Vedetele pe 4 roți din filmul Transformers: The Last Knight, se afișează în fotografii spion!
Franciza Transformers ne-a captivat pe deplin atenția de-a lungul anilor prin seria de filme cu același nume în care avem

