Dacia Hoinar, un concept inedit pentru hatchback-ul românesc Sandero; iată cum ar putea arăta viitorul
În urmă cu ceva timp v-am prezentat aici pe Volan.ro un inedit concept pentru Dacia Logan Lux, vehicul ce practic reprezintă evoluția sedanului românesc, asta doar în mediul virtual pentru moment. Astăzi, persoana din spatele paginii de Facebook – Trei Dstudiomax Puiu – ne mai dezvăluie un concept grafic la fel de interesant, de această dată fiind luată în vizor Dacia Sandero.

Avem și aici parte de elemente futuriste pentru brandul autohton, hatchback-ul de buget fiind tranformat într-un model cu adevărat arătos. Nu este greu să ghicim nici ce automobil a servit pe post de inspirație pentru acest concept, fiind vorba despre nimeni altul decât BMW Seria 1. Cu aceste influențe împrumutate de la brandurile germane, trebuie să recunoaștem că hatchback-ul modelat în imagini arată chiar foarte bine.

Cu o gardă la sol joasă, dar și cu o parte frontală foarte agresivă acest concept cucerește din start atenția privitorului, și ne face într-un fel sau altul să regretăm că mașina nu există în realitate. Desigur, nu lipsesc din ecuație nici elementele moderne, cum este cazul corpurilor de iluminat cu tehnologie LED.
Imagini Dacia Hoinar - concept
Sursa: <a href="https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1697777830473332&id=100007233947073">Trei Dstudiomax Puiu</a>...
via: Trei Dstudiomax Puiu
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Dacia Duster şi Ford EcoSport au crescut producţia de maşini din România la un nivel record
Pentru că suntem probabil în perioada unui final de trimestru fiscal, au început să apară detalii despre piaţa locală auto.
Cele mai noi detalii despre Porsche Panamera
Se pare ca noul preferat al jurnalistilor din domeniul auto este Porsche Panamera, care apare cand sub forma de zvon,
Aşa ar putea arăta camioneta bazată pe BMW X4; Vor încerca bavarezii să intre în acest segment de piaţă?
Modelul BMW X4 a celor de la BMW a avut parte de păreri împărţite în rândul entuziaştilor, fiind o variantă ceva
Dacia 1300 primeşte un concept cu pretenţii, devine genul de maşină pe care o furi în GTA
Dacia 1300 este un automobil clasic, care în ziua de azi stârneşte nostalgie şi probabil comentarii amuzante ale celor care
Geneva 2009: Rinspeed iChange prezentat oficial
In aceste zile, “miezul” industriei auto se afla la Geneva, cu ocazia Salonului Auto organizat in Elvetia. Desi ne aflam
Dacia Logan va primi cutie de viteze automatizată; Logan MCV Sandero şi Sandero Stepway vor primi aceeaşi dotare şi noile versiuni vin la IAA 2015
Dacia a anunţat astăzi că va include în portofoliul său automobile cu cutie de viteze automatizată, ele urmând a fi





