Fenomenul Marian Godină ia amploare: sesizări la parchet, acuzaţii de plagiat pentru şeful Poliţiei Braşov şi un consilier PSD dat jos
Atunci când scriam despre poliţistul Marian Godină pe Volan.ro îl priveam ca un fenomen amuzant, ca un poliţist cu condei şi o figură în sfârşit respectabilă în cadrul forţelor legii. Am publicat una din scrierile sale în noiembrie, autorul fiind foarte amabil cu noi. Ei bine, de o săptămână sau două domnul Godină a devenit aproape un super erou local, dacă ne uităm numai câte scaune riscă să răstoarne în judeţul Braşov, printre oficialii sus puşi.
Aflaţi că Poliţia Romană a sesizat Parchetul Braşov cu privire la situaţiile semnalate de poliţistul Godină. E vorba despre presiunile exercitate de superiorii săi după ce a reţinut un permis de conducere. Godină ar fi oprit o maşină în care se afla directorul Crucii Roşii din Braşov, având apoi probleme cu superiorii săi, care l-au acuzat că nu s-a prezentat şi a avut un “ton arogant”.
Din fericire pentru el, poliţistul avea o înregistrare a conversaţiei avute cu şoferul autoturismului, din care nu reiese utilizarea limbajului neadecvat. Aventura continuă, Marian Godină acuzându-l pe şeful Poliţiei Braşov, chestorul Ioan Aron de plagiat, în cazul lucrării de doctorat. Totul e detaliat cu o simplă căutare pe Google.
Cât despre directorul Crucii Roşii din Braşov, Luana Minea (consilier PSD), aceasta a demisionat deja după scandalul stârnit. Şi apoi avem povestea de aici, în care mai marii IPJ Braşov apără un şofer sus pus care transporta brazi şi nu avea centură, sancţionând un tânăr poliţist care l-a oprit şi amendat. A reacţionat între timp şi Ministrul de Interne, Petre Tobă, care se declară mişcat de poveste.
Cazul Godină ia amploare uriaşă şi culmină cu cartea publicată de către poliţist, pe care o vedeţi mai sus. Tot respectul pentru acest om!
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
O nebunie de pret: Mini la 197.000 de dolari
Cel mai scump Mini din lume are doar 4825 mile la bord si a fost vandut in cadrul unei licitatii la
O parcare cum nu s-a mai văzut in România; Primaria orașului Roman a construit o parcare modulară pentru zonele aglomerate
Oraşul Roman este un municipiu din judeţul Neamţ şi are o istorie bogată. Sub străzile oraşului există multe pivniţe vechi
Resursele Terrei pentru anul acesta se vor termina luni; Cauzele fenomenului și importanța vehiculelor electrice
Odată cu creşterea populaţiei pe glob, resursele naturale ale pământului se vor consuma din ce în ce mai rapid. Aici
Comisia Europeană ia în calcul implementarea unei taxe unice de drum; Acelaşi tarif pe kilometru de şosea în România ca în Germania, Franţa
Comisia Europeană discută în aceste zile despre adoptarea unei taxe unice de drum în UE, care aduce la uniformizarea tarifelor
Examenul pentru obținerea permisului ar putea include 4 probe curând; iată detalii despre proiectul de lege inițiat
Orice adolescent aflat în pragul împlinirii vârstei de 18 ani, are în plan înscrierea la o școală de șoferi cu
Şeful Jaguar Land Rover recunoaşte că e nevoie de automobile diesel, care au nevoie la rândul lor de un viitor
Ralf Speth, şeful Jaguar Land Rover a discutat recent cu presa despre industria auto şi a simţit nevoia să clarifice
-
Innoxius

