Producătorii germani de automobile înregistrează o scădere cu 26% a vânzărilor în ianuarie în ţara natală
La fel cum Samsung pierde teren în Coreea de Sud, ţara sa de baştină, se pare că şi producătorii germani de automobile au înregistrat o scădere de vânzări în Germania. Astfel, în luna ianuarie a acestui an vânzările au scăzut cu 26% pentru BMW, Mercedes-Benz şi Audi.
E foarte posibil ca imaginea companiilor, afectată de scandalul Dieselgate de anul trecut să fi contribuit la scădere. Informaţiile vin de la Korea Automobile Importers and Distributors Association şi arată că la un loc, BMW, Mercedes-Benz şi Audi au vândut doar 10.533 automobile pe piaţa locală în ianuarie. Cota de piaţă a automobilelor germane a fost de 64.9%, cu o scădere la rândul său de 6.6% faţă de anul anterior.
Picajul de pe piaţa germană nu e o întâmplare, pentru că în octombrie anul trecut, la doar o lună după debutul scandalului emisiilor Volkswagen deja scăzuse cota de piaţă a brandurilor germane cu 10.1%. Au urmat apoi promoţii şi reduceri, crescând din nou vânzările în noiembrie, dar a avut loc apoi iar un picaj în decembrie.
Brandurile auto non germane îşi continuă creşterea între timp, cu accentul pe Ford, Land Rover, Lexus, Volvo şi Cadillac. Astfel, Land Rover a urcat cu 53.4%, iar Volvo şi Nissan cu 42.5% şi 30.1%.
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Un Tesla Model S “zboară” în dealer-ul Mercedes-Benz după un accident mai neobișnuit
Sistemul autopilot a celor de la Tesla a avut parte de multe laude pe de-o parte, dar şi de critici.
Tokyo Motor Show: Mercedes dezvăluie conceptul Vision Tokyo, un mini-van al viitorului
Dacă la show-ul auto din Frankfurt cei de la Mercedes au adus conceptul IAA, era de așteptat ca și la
Audi va lansa o varianta Boxster de R4
Brandul Audi este in plina crestere acum, cu noi automobile, cum ar fi Q7 sau A3, carora li se vor
BMW Seria 5 2017 apare într-o galerie de noi imagini spion, sub formă de prototip
BMW Seria 5 versiunea 2017 tocmai a apărut într-o serie de imagini spion noi, deşi designul său e acoperit cu
Transporter 3, noul trailer cu un super Audi S8 W12 quattro
Cu cateva influente ale filmului Crank, Transporter 3 ni-l aduce inca o data pe Jason Statham, la volanul unui Superb
Următorul decapotabil BMW din Seria 4 ar putea renunţa la acoperişul flexibil, ar putea reveni la material textil
În 2007 BMW făcea trecerea de la decapitabilele cu acoperiş retractabil din ţesătura la unul dur. Ei bine, acum ne

