Şoferul de camion din Cehia care a provocat 3 decese neasigurându-se şi fiind lovit de tren ar putea fi condamnat la 10 ani de închisoare
Un şofer de camion din Cehia ar putea primi 10 ani de închisoare, după ce a provocat un accident, în urma căruia 3 persoane şi-au pierdut viaţa. Camionul pe care îl conducea a rămas blocat pe şină şi a fost lovit de tren, care venea cu 160 km/h.
Impactul a avut loc înainte ca barierele să fie coborâte şi şoferul nu a mai putut să treacă de următoarele, care l-au blocat pe şine. Singură manevră ce a putut fi realizată a fost mişcarea acelui vehicul încât să nu fie lovit în plin, salvând probabil şi viaţa şoferului. Cele 3 persoane ucise rămân totuşi o tragedie şi cineva trebuie pedepsit.
Iată și accidentul filmat:
Reţineţi că şoferul încă e judecat şi nu a fost condamnat încă şi mai trebuie să menţionăm şi că 20 de persoane au fost rănite în acelaşi accident, deoarece şi trenul a fost afectat de coliziune. Inculpatul se apără afirmând că nu a văzut avertizarea cu lumină roşie şi nu a executat trecerea ilegală intenţionat. Investigaţiile au arătat că iluminarea nu a fost perfect sincronizată cu barierele, dar judecătorul a respins până acum apărarea, afirmând că lumina roşie înseamnă STOP în orice limbă din lume.
Aflăm verdictul la final de februarie.
via ceskatelevize.cz
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Un prototip de Audi SQ7 2016 suferă un accident în timpul testării la Nurburgring; Se ridică puţin de pe pistă! (Video)
Un inginer iresponsabil care testa prototipul de Audi SQ7 2016 pe circuitul de Nurburgring a avariat automobilul pe care îl
Cea mai ciudată cascadorie involuntară: un microbuz e ridicat în aer pe 2 roţi din senin (Video)
Am mai văzut competiţii în care automobile de mic sau mare tonaj merg pe 2 roţi, dar de obicei sunt
Richard Hammond are un accident grav cu maşina electrică la filmările “Grand Tour”, nu este rănit grav din fericire (Video)
Richard Hammond este unul dintre cele mai apreciate personaje din istoria programelor BBC şi rămâne foarte plăcut chiar şi acum
Un BMW Seria 3 E36 are de suferit serios când ratează o curbă la Nurburgring (Video)
Există viraje şi ace de păr ce poartă nume de alint şi au devenit adevărate personaje în diferite poveşti ce
Un Tesla Model S a suferit un accident grav în Germania, dar cei 5 pasageri au fost salvaţi datorită designului frontal
Un automobil Tesla Model S a suferit un accident grav în Germania, după ce a zburat 25 de metri şi
Cursurile de prim ajutor ar putea fi obligatorii pentru testele de permis
Examenele de permis continuă să se schimbe şi să devină mai dificile, se pare. Cea mai nouă găselniţă a autorităţilor


