Ford confirmă implementarea lui Android Auto şi CarPlay pe automobilele sale
Ford a oferit de ceva vreme indicii că pregăteşte implementarea lui Apple CarPlay şi Android Auto pe automobilele sale, drept produse din zona infotainment, dar un anunţ în această privinţă a sosit abia azi.
Astfel, aflăm că ambele platforme vor ajunge pe automobilele Ford în acest an. Se pare că toate modelele 2017 Ford vândute în America de Nord cu platforma de infotainment Sync 3 vor aduce şi suport CarPlay şi Android Auto. Posesorii de modele 2016 vor putea face upgrade-ul în lunile următoare. Modelul 2017 Escape va fi primul ce va primi ambele sisteme, el urmând să ajungă în magazine în primăvară.
Nouă versiune de Escape fusese anunţată şi ca prima care va primi suport pentru sistemul Ford Sync Connect, care implementează suport LTE pe automobil. Alte vehicule cu Sync 3 la bord vor primi LTE ulterior. În ciuda utilizării lui Android Auto şi CarPlay, Ford nu renunţa la propria platformă, AppLink, care a primit upgrade-uri prezentate la CES 2016.
Aplicaţiile AppLink permit acum accesarea de informaţii despre vehicul şi noi softuri din această suită vor sosi în lunile viitoare.
via The Verge
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Noul bolid Ford GT va fi prezentat în cadrul show-ului CES 2016 din ianuarie
Prin intermediul paginii oficiale, Ford a anunțat astăzi faptul că noul bolid Ford GT va fi prezentat la CES 2016,
SUV-ul Ford Edge 2016 primește prețuri oficiale; acesta va sosi la începutul anului viitor
Dacă până acum, în oferta de produse ale celor de la Ford nu prea regăseam modele arătoase de tip SUV,
Noua generație Mustang ar putea sosi cu 2 ani mai devreme; bolidul este așteptat în 2020
Ford Mustang este o legendă în lumea auto, automobil a cărui istorie continuă și în prezent sub forma unor vehicule
Imagini spion cu noul Ford Fiesta; Design puţin schimbat şi fără optiunea sport
Noua generaţie a maşinii accesibile a companiei Ford a fost văzută în câteva imagini spion şi, evident vorbim despre modelul
Suzuki lansează noul crossover CUV Ignis, cu suport Apple CarPlay la pachet
Dacă tot au devenit SUV-uri şi modelele Mini, atunci automobile care combină designul compact şi abordarea sports utility sunt lansate
Noul Ford GT este acum disponibil la precomandă; costă 450.000 dolari și va fi produs în 500 exemplare pentru început
Ford GT este un nume care trezește interes în lumea pasionaților de automobile puternice, denumire aplicată și celui mai nou

