Probleme cu Apple Car; Project Titan pierde câteva zeci de angajaţi, concediaţi de Apple
Se pare că proiectul de automobil Apple nu o duce bine deloc, în urma unor concedieri realizate la nivelul celor implicaţi în Project Titan. Zeci de angajaţi ar fi fost concediaţi şi aş minţi dacă aş spune că nu mă aşteptam la aşa ceva, având în vedere faptul că în această vară Apple ar fi luat decizia de a renunţa la realizarea unui automobil şi a decis să se axeze pe soluţii self driving.

Întreg Project Titan primeşte un “reboot”, conform celor apropiaţi de situaţie, iar Apple încearcă să găsească un “factor X” în zona de şofat autonom, care să îi diferenţieze de rivali. Ştiam şi că au picat parteneriatele cu producătorii de automobile germani, deci iniţiativa nu avea cum să progreseze. La un moment dat Titan includea 1000 de angajaţi şi erau cooptate şi staruri de la Tesla.
În iulie era adus Bob Mansfield, un veteran Apple pentru a prelua şefia segmentului. El a redirecţionat eforturile spre zona self driving şi după ce au apărut problemele în discuţiile cu BMW, era clar că Apple va produce doar soluţii şi software. Ne aşteptăm la un Apple CarPlay pe steroizi şi integrare profundă a lui Siri în sistem.
via Jalopnik
Trotinetă electrică Airwheel la 58% reducere! (link de afiliat).
Articole similare
Fostul Director Executiv Fiat-Chrysler ajunge în echipa Apple; automobilul din Cupertino prinde contur
Deși Apple nu oferă declarații oficiale cu privire la zvonurile din presă potrivită cărora se dezvoltă un automobil electric, iată
Tim Cook prezice “schimbări masive” pentru industria auto, în cadrul unui interviu cu Wall Street Journal
Tim Cook, CEO-ul Apple a fost invitat ieri seară la conferinţa Wall Street Journal Live din California, unde a avut
Apple face primul pas pentru intrarea pe piața auto; Firma din Cupertino patentează un sistem de viraj pentru un vehicul articulat
Zvonuri legate de o maşină fabricată de gigantul american Apple circulă de câţiva ani buni, iar până în momentul de
Livrările primului automobil electric Apple ar putea începe din 2019
De ceva timp bun, tot auzim despre primul automobil Apple, unul electric de altfel. Deși misterul din spatele acestui proiect
CEO-ul Daimler se declară surprins de progresul Apple în iniţiativa sa auto, dar şi al celor de la Google
Şeful Daimler, Dieter Zetsche a făcut recent o vizită în Silicon Valley, aruncând o privire asupra proiectelor auto ale celor
BMW ar putea construi automobile pentru Google și Apple
Deja cunoaștem faptul că cei de la Google lucrează de o bună bucată de timp la un automobil autonom, vehicul
